Cătălin Putineanu, IB Cargo: Retailerii caută să îşi dezvolte canalele de vânzări, ceea ce va duce la o creştere a numărului de noi depozite şi spaţii de distribuţie

Cătălin Putineanu, managing director al IB Cargo: „Creşterea exporturilor şi a importurilor atrage după sine şi nevoia de servicii de transport şi logistice. Industria de automotive, FMCG, industria manufacturieră, comerţul on line sunt utilizatori importanţi ai serviciilor de freight forwarding. Retailerii caută să îşi dezvolte canalele de vânzări, ceea ce va duce la o creştere a numărului de noi de¬pozite şi spaţii de distribuţie, produsele FMCG au pe¬rioadă de stocare mică şi atunci stocurile se rulează des.“

Casa de expediţii IB Cargo, care livrează marfă pentru 2.000 de clienţi, a rulat anul tre-cut afaceri de 22 mil. euro, în creştere cu 16% faţă de anul anterior, iar pentru 2017 com¬pa¬nia vizează un plus de 10%, la peste 24 de milioane de euro.

Cei mai mulţi clienţi ai IB Cargo sunt din automotive, apoi companiile de echi¬pamente industriale, FMCG, pro¬duse chimice, fashion, agicultură, electronice, farma. IB Cargo are în prezent peste 2.000 de clienţi, numărul acestora cres¬când anual cu 5-10%.

Alături de electronice, cel mai im¬por¬tant business pentru IB Cargo este cel cu industria auto pentru care trans¬portă atât spre România, cât şi la export.

„IB Cargo are clienţi companii de toate tipurile, de la cele mai mici până la cele mai mari cu prezenţă multi¬naţio¬na¬lă, fiecare având specificul său la care tre¬buie să te adaptezi pentru a le putea adu¬ce cu adevărat plusvaloare. De ase¬me¬nea şi industriile sunt variate: auto¬mo¬tive, echipamente industriale, FMCG, produse chimice, fashion, agri¬cul¬tură, electronice, pharma. Un procent de aproximativ 27% din business vine de la industrii precum automotive, FMCG şi fashion, procent direct proporţional cu ordinea în care acestea au fost men¬ţio¬nate“, a spus Cătălin Putineanu, acţionar şi managing director al companiei de transport IB Cargo.

La export pe rutier compania a transportat multe subansambluri pentru Renault Talisman de la producători din România către Franţa. De asemenea, importă din Asia şi America de Sud elemente pentru sisteme de eşapament produse aici şi care ulterior sunt exportate către Renault, Nissan, BMW sau Volkswagen.

De asemenea, printre cei mai impor¬tanţi clienţi ai companiei se numără şi IKEA, pentru care transportă din nord-vestul României ceramică, porţelan, ţesături, dar şi canapele, produse care sunt exportate către toate continentele.

„Dezvoltarea sectorului de freight forwarding este susţinută de toate industriile producătoare şi de creşterea consumului. Creşterea exporturilor şi a importurilor atrage după sine şi nevoia de servicii de transport şi logistice. Industria de automotive, FMCG, indus¬tria manufacturieră, comerţul on line sunt utilizatori importanţi ai serviciilor de freight forwarding. Retailerii caută să îşi dezvolte canalele de vânzări, ceea ce va duce la o creştere a numărului de noi de¬pozite şi spaţii de distribuţie, produsele FMCG au pe¬rioadă de stocare mică şi atunci sto¬curile se rulează des“, a spus Cătălin Putineanu.

El spune că primul semestru al acestui an, faţă de anul precedent, a adus creşteri pentru transportul rutier inter¬naţional, mărim grupaj şi full container: transport domestic 33%, trucking sau transport rutier inter¬naţional 17%, mari¬tim grupaj 16%, maritim full con¬tai¬ner 13% şi aerien 22%. Transportul maritim a continuat să crească de¬oare¬ce ne focusăm pe exporturi, iar trans¬portul rutier este de cele mai multe ori suport pentru maritim şi aerian, crescând conco¬mi¬tent cu acestea.

„Creşterea pieţei de logistică şi creş¬te¬rea companiei au fost susţinute anul trecut de exporturi, atât rutiere, cât şi maritime în special către Orientul Mijlociu de echipamente pentru oil & gas, dar şi alte produse FMCG, mobile, textile către Americi sau Asia“, a declarat Cătălin Putineanu.

Anul trecut compania a avut peste 2.000 de clienţi, organizaţii din Româ¬nia şi din toată lumea, şi a efectuat pes¬te 33.000 de transporturi rutiere, în apro¬ximativ 17 milioane de kilometri, am expediat pe calea aerului 1,2 mi¬lioa¬ne kg de mărfuri şi maritime 2.700 TEU-ri peste tot în lume (1 TEU â apro¬ximativ 32,1 metri cubi şi 21.640 kg).

Pentru transporturile de tip ma¬ritim şi aerian compania cola¬borează cu linii şi agenţi din fiecare destinaţie comercială, iar pentru transporturile rutiere are peste 2.000 de colaboratori prin care asigură orice tip de echi¬pament necesar clienţilor noştri.

„Se importă bunuri din categoria fmcg, piese pentru industria automo¬ti¬velor, maşini şi utilaje, electronice, electro¬casnice, chimicale, accesorii şi role de ţesături pentru industria fa-shion şi se exportă produse finite pentru aceleaşi industrii: automotive, fa¬shion, echipamente industriale, far¬ma, electronice“, explică Putineanu.

IB Cargo are în exclusivitate 130 de camioane deţinute de mai mulţi transportatori care transportă pe rute domestice, în România. În plus, com¬pania dispune de o bază de aproximativ 3.000 de transportatori din care acce¬sea¬ză în funcţie de nevoile clienţilor circa 830 pentru transport rutier domestic şi internaţional.

Directorul IB Cargo spune că investeşte în continuare în sisteme informatice care să ofere o imagine de ansamblu cu tot ce se întâmplă cu clienţii şi furnizorii. „Investim inclusiv într-o aplicaţie de smartphone pentru transport rutier, maritim şi aerian, pentru a monitoriza în permanenţă transportul în timp real.“

Close Menu